CSU Suceava a reluat pregătirile fără cei șapte tineri jucători care începînd cu 10 iulie vor participa, în Slovenia, la Campionatul European de Handbal rezervat sportivilor sub 20 de ani

Echipa de handbal masculin de primă ligă CSU Suceava a început pregătirile pentru sezonul 2024-2025. La primul antrenament, susținut pe terenul sintetic de la Liceul cu Program Sportiv, au participat 13 jucători. Conform CSU, de la reunirea lotului au lipsit portarul Darius Makaria, care se află în recuperare după operația pe care a suferit-o la genunchi după o accidentare gravă, și cei șapte tineri care se află la echipa națională Under 20, care va participa începînd cu 10 iulie la Campionatul European din Slovenia. După două săptămîni de antrenamente la Suceava, o bună parte dintre componenții lotului vor pleca în Ungaria, la Campionatul European Universitar, acolo unde CSU Suceava va lupta pentru apărarea titlului continental cucerit anul trecut în Muntenegru. În primul week-end al lunii august, la Suceava va avea loc o nouă ediție a Memorialului „Mihai Mironiuc”, cu participarea formațiilor CSM Bacău, CSM Vaslui și CSM Odorhei. Peste o săptămînă, echipa al cărei principal este Bogdan Șoldănescu va evolua într-un triunghiular la Baia Mare, alături de Potaissa Turda și Minaur, după care, pe 15 și16 august, va juca într-un turneu amical la Odorhei.

Pe 31 august, în prima etapă a ediției de campionat 2024-2025 a Ligii Zimbrilor, CSU Suceava va primi vizita celor de la Steaua București.

Exit mobile version