CSU Suceava, meci la Dinamo București în etapa a V-a. Liga Zimbrilor se reia pe 26 august

În primul meci al ediției 2023/2024 a Ligii Naționale de handbal masculin, care este programat în data de 26 august, CSU Suceava va juca pe teren propriu împotriva grupării CSM Bacău. Așa s-a stabilit la tragerea la sorți efectuată, astăzi, la sediul Federației Române de Handbal. În etapa a doua, CSU va evolua în deplasare cu Universitatea Cluj, iar în următoarele două runde va întîlni pe teren propriu CSA Steaua București, respectiv pe Poli Timișoara. În etapa a V-a, CSU Suceava va juca în Capitală contra campioanei Dinamo. Celelalte întîlniri pentru formația locală sînt următoarele: CSU – HC Buzău, CSM Sighișoara – CSU, CSU – Potaissa Turda, CSM Vaslui – CSU, CSU – CSM Constanța, CSM București – CSU, CSU – Minaur Baia Mare și CSM Focșani – CSU. Gruparea suceveană a terminat precedentul sezon pe locul X din 14 echipe. Pentru viitoarea ediție de campionat, ținta este locul VIII.

Exit mobile version