Directorul clubului de handbal masculin de primă ligă CSU Suceava, Iulian Andrei, a fost prezent la semifinalele și finalele Campionatului European de Handbal 2026, care s-au desfășurat în Jyske Bank Boxen din Herning, Danemarca.
Danemarca a cucerit trofeul după o finală cîștigată în fața Germaniei cu 34-27. Medalia de bronz a fost cucerită de Croația, care a învins Islanda în finala mică cu 34-33.
Iulian Andrei a declarat: „Am avut plăcerea de a fi în tribunele Jyske Bank Boxen din Herning și de a viziona semifinalele și finalele Campionatului European, un eveniment sold-out cu o asistență de 15.000 de spectatori. Pot spune că am sorbit fiecare moment și m-am bucurat atît de handbalul de clasă practicat pe teren, cît și de momentele superbe pregătite de organizatori pentru fanii prezenți în această arenă grandioasă.”
Pentru directorul Clubului Sportiv Universitar din Suceava acesta a fost cel de-al patrulea turneu final consecutiv la care a fost prezent, după Mondialele din 2023 și 2025 și Europeanul din 2024.
