Secundul echipei de fotbal fete CSU Suceava, Cristian Tărăbuță, este nemulțumit de problemele pe care jucătoarele le au la finalizare, după egalul de astăzi, de acasă, cu Concordia Chiajna, scor 1-1. În partida contînd pentru etapa a X-a a Ligii a II-a, echipa oaspete a deschis scorul în minutul 2, prin Iuliana Obreja, iar Mădălina Popovici a egalat în minutul 70.
În urma acestui rezultat, CSU Suceava rămîne pe locul secund în Seria 1 a Ligii a 2-a, la trei puncte în spatele liderului, Vulpițele Galbene Roman, și cu două puncte peste Concordia Chiajna, ocupanta locului al treilea.
Cristian Tărăbuță a declarat: „A fost un joc foarte greu. Avînd în vedere pozițiile din clasament, putem să spunem că a fost derby-ul etapei din Liga a 2-a. Știam că au o echipă bună, o echipă care pasează, cu o construcție foarte bună, dar eu zic că este un rezultat nemeritat. Într-adevăr, am avut o primă repriză destul de grea avînd în vedere că am jucat contra vîntului, dar în a doua repriză am avut foarte multe ocazii de a marca. Din păcate, stăm foarte prost la acest capitol, la finalizare. Ne precipităm, nu știu ce se întîmplă chiar acolo, în fața porții, și nu băgăm mingea în poartă. Este un drum lung, un drum anevoios pe care trebuie să-l parcurgem, să strîngem rîndurile și să obținem rezultate mult mai bune”.
În ultimul meci oficial din 2026, CSU Suceava va înfrunta Vulpițele Galbene Roman, în turul III al Cupei României. Partida este programată pe 29 noiembrie, de la ora 13:30, pe terenul sintetic de lîngă sala polivalentă din Suceava.
