Conform unor surse consultate de ”Gazeta Sporturilor”, tînărul coordonator de joc al echipei de handbal de primă ligă CS Universitatea Suceava, Daniel Stanciuc, va fi transferat la vară la campioana României, Dinamo Bucurrești. Contactat de Gazeta Sporturilor, antrenorul principal al CSU, Petru Ghervan, a declarat: „Sîntem în tratative avansate cu Dinamo pentru transferul lui Daniel. Nu este vorba de bani, noi ne dorim ca băiatul să progreseze și să joace, pentru că are un potențial fabulos. Dacă Dinamo garantează că-l poate ajuta în acest sens, din vară va fi la București. Dacă nu se vor îndeplini condițiile din contract, jucătorul se va întoarce la Suceava”.
La rîndul lui, Daniel Stanciuc a declarat: „Transferul la Dinamo ar fi o confirmare a tot ce am făcut pînă acum, a muncii mele. Ar fi din nou incredibil să muncesc zi de zi cu Xavi Pascual, să mă pregătesc alături de jucătorii incredibili pe care îi are Dinamo. Ar fi un pas mare, care m-ar ajuta pe toate planurile”. Daniel este sub contract cu CSU pînă în 2027, iar Dinamo a făcut o ofertă de aproximativ 30.000 de euro.
Gazeta mai scrie: ”Chiar dacă idolul lui Stanciuc este Nikola Karabatic, multă lume din handbal îl aseamănă cu slovenul Domen Makuc, jucător adus de la Celje la Barcelona în 2019 de Xavi Pascual. Acesta pare și unul dintre motivele pentru care din vară Daniel se va transfera la Dinamo, au confirmat pentru GSP surse din handbalul românesc”.
În partida din preliminariile Campionatului European disputată sîmbătă, 11 martie, la București, cu Insulele Feroe, România a cîștigat cu scorul de 25 la 17. Daniel Stanciuc a jucat nu mai puțin de 54 de minute pentru naționala antrenată de Xavi Pasqual, timp în care a înscris două goluri din patru aruncări și a obținut trei aruncări de la 7 metri.
