Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va organiza sîmbătă, 8 august, începînd cu ora 12:00, în Corpul A al universității, ceremonia de premiere a echipei masculine de handbal, care a cîștigat pentru a cincea oară titlul de campioană europeană universitară la handbal masculin.
La eveniment vor participa ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. Mihai Dimian, alături de reprezentanți ai Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, ai Primăriei Municipiului Suceava și ai Consiliului Județean Suceava.
Echipa Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a cîștigat ediția 2026 a Jocurilor Europene Universitare la handbal masculin, competiție desfășurată la Salerno, în Italia. Acesta este al cincilea trofeu continental din palmaresul formației universitare, după cele cucerite în 2017, 2022, 2023 și 2024.
