Jucătorii și staff-ul formației de handbal de Liga Națională CSU Suceava vor analiza partidele de la Campionatul Mondial de handbal masculin. Antrenorul principal al echipei, profesorul Petru Ghervan, a declarat, la Radio Top, că se vor urmări înregistrările și a arătat: „Vor fi meciuri de referință pe care le vom discuta ca stil de joc. La fel ca la noi, implementarea unei concepții anume, a unui sistem de joc, în atac sau în apărare, uneori pentru anumiți jucători creează neîncredere, deoarece ei nu se simt confortabil acolo. Avem nevoie să schimbăm niște lucruri față de anumiți adversari, și trebuie să le schimbăm. Lucrurile astea le vom discuta cu jucătorii”. Tehnicianul a completat: „Toate jocurile de la Campionatul Mondial sînt puse în baza de date, se înregistrează, dăm un click și fără îndoială vom avea discuții pe marginea lor. Experiențele la nivelul cel mai înalt ar fi fost extraordinare dacă participau și jucători români și am fi văzut la întoarcerea lor cu ce i-a îmbogățit turneul final. Campionatul Mondial este incomparabil cu orice, din toate punctele de vedere”. Competiția a început pe 11 ianuarie și se va termina pe 29 ianuarie. Campionatul Mondial se desfășoară în patru orașe din Polonia și în cinci orașe din Suedia. Deţinătoare a patru titluri mondiale, la edițiile din 1961, 1964, 1970 și 1974, naţionala României a participat ultima dată la un Campionat Mondial în anul 2011, atunci cînd s-a clasat pe locul 19.
Meciurile de la Campionatul Mondial de handbal masculin din Suedia și Polonia, înregistrate și analizate de staff-ul și jucătorii CSU Suceava
-
By Toni

- Categories: Sport
- Tags: Campionatul mondial de handbal masculinCSU SuceavaPetru Ghervan