Petru Ghervan, dezamăgit pentru că, în continuare, Daniel Stanciuc nu este jucat suficient la Dinamo: Mai așteptăm un pic să vedem, pentru că Pereira, în opinia mea, este un antrenor echilibrat

Profesorul Petru Ghervan, coordonatorul loturilor din cadrul clubului de handbal masculin CSU Suceava, este dezamăgit că Daniel Stanciuc, jucător format la Suceava, este folosit prea puțin la Dinamo. În partida din Liga Campionilor care a avut loc miercuri seara, la București, Dinamo a fost învinsă de Sporting Lisabona cu 33 la30, iar Daniel, jucător de bază la Naționala României, a jucat puțin peste un minut. Pe de altă parte, aseară, în prima etapă a Ligii Zimbrilor, CSU Suceava a pierdut pe teren propriu meciul cu Minaur Baia Mare cu scorul de 30 la 21.

Într-o intervenție telefonică la Radio Top, domnul Ghervan a declarat vizavi de situația lui Daniel: ”El va juca în campionat, a jucat mai mult în campionatul intern, dar se pare că nici la el lucrurile nu evoluează foarte bine, ceea ce nu-i de mirare. Atunci cînd nu joci prea mult, nici pregătirea nu e ceea care trebuie să fie. Dar, mai așteptăm un pic să vedem, pentru că Pereira, în opinia mea, este un antrenor echilibrat, un antrenor care înțelege lucrurile pe toate părțile, și să vedem care este situația lui. Oricum, e dezamăgitor. Sînt trei ani de acum în care… Au trecut trei ani deja. Intră în al treilea an și nu se vede nimic, și este poate cel mai bun jucător român de handbal din ultimii ani. Să joci doar la lot, și să joci la lot mai mult decît la echipă, sînt niște lucruri care nu-s o.k. Dar ce să zic, știți cum e. El și-a dorit să fie acolo, asta e”.

Exit mobile version