Antrenorul principal al grupării de handbal de liga națională CSU Suceava, Petru Ghervan, nu s-a hotărît dacă va accepta sau nu propunerea de a deveni președintele Comisiei Tehnice a Federației Române de Handbal. El a declarat, la Radio Top: „Mi s-a propus funcția de președinte al Comisiei Tehnice. Se pare că oamenii din federație simt nevoia de revitalizare a segmentului de copii și juniori, începînd cu selecția. Trebuie să vedem cu cine voi fi în comisie și ce așteptări au de la noi. Eu, deocamdată, sînt prins cu CSU și sînt decanul Facultății de Educație Fizică și Sport. Sînt prins și cu vîrsta, și cu multe altele. Este o chestiune pe care vreau să o procesez foarte atent și foarte bine”. Profesorul Ghervan a completat: „Comisia Tehnică se ocupă de formarea/perfecționarea tehnicienilor și de conținutul procesului de pregătire. Este vorba de formarea specialistului și de formarea jucătorului prin specialist, ca mijlocitor. Este o mare responsabilitate”. Petru Ghervan este membru în Consiliul de Administrație al Federației de Handbal și vreme de patru ani a fost vicepreședinte al Comisiei Tehnice.
Petru Ghervan, nehotărît dacă să accepte funcția de președinte al Comisiei Tehnice din cadrul FRH: Deocamdată, sînt prins cu CSU și sînt decanul Facultății de Educație Fizică și Sport. Sînt prins și cu vîrsta, și cu multe altele
-
By Toni

- Categories: Sport
- Tags: comisia tehnicăCS Universitatea SuceavaFRHPetru Ghervan
Related Content
Schimbări la vîrful CSM Cetatea 1932 Suceava: Dorin Goian, președinte, Ciprian Anton, manager general
By
Toni
4 noiembrie, 2026
Echipa de handbal masculin CSU Suceava 2, egal în deplasarea de la Buzău
By
Toni
1 noiembrie, 2026
Cetatea 1932 Suceava - FC Bihor, numai 2-2 pe ”Areni”
By
Toni
31 octombrie, 2026
35 de locuri, pentru suporterii suceveni care vor să susțină echipa de fotbal fete CSU la meciul de la Roman
By
Toni
29 octombrie, 2026