Liderul echipei de handbal CSU Suceava, Răzvan Gavriloaia, crede că suceveanul Daniel Stanciuc va face o figură frumoasă la Campionatul European din Germania. Răzvan Gavriloaia are 40 de ani și a fost campion național cu Dinamo, echipă cu care a jucat în Liga Campionilor. Daniel Stanciuc are 19 ani și în toamna acestui an a fost transferat la Dinamo. Dinamo este antrenată de selecționerul României, Xavi Pasqual. La Europene, România face parte dintr-o grupă grea, alături de Spania, Croația și Austria. Întrebat într-o intervenție telefonică la Radio Top ce șanse România la acest turneu final și dacă măcar de la meciul cu Austria se poate aștepta ceva, Răzvan a declarat: ”Teoretic e singura echipă cu care pornim cu șanse, cel puțin pe hîrtie, pentru că în teren lucrurile pot sta altfel. Însă, în calificări am avut două meciuri cu Austria fiind în aceeași grupă de calificare și ne-au ținut la respect pot spune. Naționala noastră a avut patru din cinci meciuri amicale terminate cu victorie, lucru care ajută foarte mult la nivelul de încredere din cadrul lotului și zic eu că va fi un aspect esențial pentru acest campionat european, unde nu putem să ne mîndrim cu experiența acumulată în aceste competiții. Însă, încrederea poate să ajute”.
Întrebat dacă Daniel va prinde minute la acest European și dacă acesta se va evidenția, Răzvan a spus: ”Sînt convins că va prinde minute. Este un jucător important în cadrul Naționalei cu toate că este mezinul echipei. Totodată cred că va face un turneu bun. Nu știu dacă se va evidenția, pentru că într-o asemenea competiție e greu să ieși în evidență atîta timp cît sînt niște valori certe, confirmate în competițiile internaționale, în cadrul altor loturi, dar în cadrul lotului României eu cred că va face parte dintre jucătorii care vor face o figură frumoasă”. România debutează astăzi, de la ora 19.00, la Europeanul din Germania, avînd meci cu Austria.
