Reunirea lotului echipei CSM Cetatea 1932 Suceava. Antrenorul principal Petre Grigoraș: Liga a II-a este cu totul și cu totul altceva, va trebui să fim mai pretențioși cu alegerile pe care le facem, să aducem jucători dornici să facă performanță, pentru că nu vrem să fim simpli trecători prin Liga a II-a

27 de jucători au fost prezenți, astăzi, pe stadionul ”Areni”, la reunirea lotului CSM Cetatea 1932 Suceava, club care a promovat în Liga a II-a. Antrenorul principal Petre Grigoraș a declarat că vor veni jucători în probe și că va fi organizat un cantonament la Putna.

A afirmat Petre Grigoraș: “Deocamdată starea de spirit este bună, pentru că venim după o promovare frumoasă și este normal ca acum, cînd nu avem stres și nu avem emoții, starea de spirit să fie bună. Vedem noi după ce se termină antrenamentul, cînd se stabilește lotul exact. Atunci o să avem mai multe probleme. O să vină jucători în probe, poate unii dintre cei vechi vor trebui să ne părăsească, din păcate, pentru că la data de 30 iunie se încheie contractele și o parte din ei vor trebui să plece. O să le mulțumim pentru ce au făcut anul trecut și viața merge înainte. Liga a 2-a este cu totul și cu totul altceva, va trebui să fim mai pretențioși cu alegerile pe care le facem, să aducem jucători dornici să facă performanță, pentru că nu vrem să fim simpli trecători prin Liga a 2-a. Eu personal știu că va fi o competiție mult mai dificilă, iar pentru asta trebuie să ne pregătim foarte bine și să fim inspirați în a alege jucătorii cei mai potriviți. De ce nu, să avem și puțină șansă”.

Domnul Griogoraș a adăugat: ”Sînt convins că publicul spectator sau cei din conducerea clubului, patronii și investitorii noștri, nu vor putea reproșa nimic nici unui jucător sau echipei în ansamblu cînd vor vedea că se depune tot efortul. În fotbal se poate întîmpla orice, s-au văzut și surprizele de la Campionatul Mondial. Fotbalul este un joc de echipă și noi sperăm să formăm o echipă”.

Referitor la pregătire, antrenorul principal al Cetății a declarat: ”Primele două săptămîni ne vom antrena aici, în localitate. Bineînțeles că aici se va și definitiva lotul și sper că pînă la plecarea în cantonament, pe data de 6 iulie, să avem structura completă a echipei. Pînă atunci vom avea și vreo două jocuri de verificare. Cred că unul va fi vineri seara aici, dar o să stabilim exact ora, cu o selecționată a juniorilor de la LPS, pentru că vrem să vedem ce avem și în curtea noastră. Pe data de 4, mai mult ca sigur, o să jucăm cu Reșița undeva la Cîmpulung, iar pe data de 6 se pleacă în cantonament. Acolo va fi un cantonament de 10-12 zile, în care vor fi, într-adevăr, și două jocuri de verificare. Să sperăm că vom fi sănătoși, în primul rînd, pentru că vom avea nevoie de forță, de multă muncă și de efort intens pentru data de 1 august, cînd vom juca pe teren propriu. Din cîte știu, echipa nou-promovată va juca primul meci acasă. Sper să avem aceeași afluență de public ca la meciul de promovare și, bineînțeles, noi să fim pregătiți să le oferim un spectacol pe măsură. Cantonamentul va fi în zona Putna. Sînt condiții foarte bune, avem un teren foarte bun la dispoziție acolo, cazare bună, toate condițiile și toate premisele ca să ne putem pregăti bine”.

La reunirea de pe stadionul Areni au fost prezenți 27 de jucători: Ruben Sumanariu, Gabriel Răducan, Cătălin Golofca, Răzvan Gorovei, Ciprian Perju, Gabriel David, Cătălin Grosu, Stephane Ferhaoui, Alexandru Zaharia, Juan Pătrașcu, Șerban Nițu, Vlăduț Cimbru, Ilie Marian, Bogdan Grosu, Alexandru Dohotariu, Alexandru Anton, Andrei Buceac, Cosmin Tucaliuc, Ruslan Chelari, Marian Drăghiceanu, Ștefan Petraru, Marius Codreanu, Mario Bai, Păunel Apetri, Gheorghe Cârpă, Alin Ciobanu și Kayondo Mahrez. Andrei Cerlincă a lipsit motivat.

Exit mobile version