Suceava, gazda Campionatului Național Universitar de handbal masculin

În perioada 16-18 aprilie, municipiul Suceava va găzdui etapa finală a Campionatului Național Universitar de handbal masculin. Competiția este organizată de Federația Sportului Școlar și Universitar, în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare”, prin Facultatea de Educație Fizică și Sport, Liceul cu Program Sportiv, Școala Gimnazială „Ion Creangă”, Școala Gimnazială „Miron Costin”, Federația Română de Handbal și CSU Suceava, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean.

Campioană en-titre, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va lupta pentru al nouălea titlu național cu Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București – Centrul Universitar Pitești, Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” Brașov, Universitatea „Dunărea de Jos” Galați, Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău, UNEFS București, Universitatea Tehnică de Construcții București și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași.

Cele opt echipe vor fi împărțite în două grupe, jocurile din această fază urmînd să se dispute vineri, în Sala „Dumitru Bernicu” și în sălile școlilor gimnaziale „Ion Creangă” și „Miron Costin”. Meciurile de clasament se vor desfășura sîmbătă, începând cu ora 8:00, iar finala mare va avea loc de la ora 11:30. Programul complet va fi stabilit în ședința tehnică de joi.

Cîștigătoarea competiției va reprezenta România la Jocurile Europene Universitare 2026, care se vor desfășura la Salerno, în Italia, în perioada 18 iulie – 1 august. Echipa de handbal a USV are în palmares patru titluri continentale, obținute în 2017 la Malaga, în 2022 la Lodz, în 2023 la Podgorica și în 2024 la Debrecen. În 2025, formația suceveană s-a clasat pe locul II la Campionatul European Universitar desfășurat în Portugalia, la Covilha.

Lotul echipei sucevene este format din Dragoș Podovei, Răzvan Rîpă, Alexandru Bologa, Emanuel Șerban, Cosmin Lupu, Eduard Rusu, Cătălin Zarițchi, Teodor Ilucă, Codrin Radu, Claudiu Lazurcă, Bogdan Niculaie, Codrin Dascălu, Andrei Bruj, Sorin Grigore. Antrenori: Bogdan Șoldănescu și Răzvan Gavriloaia. Kinetoterapeut: Octavian Andreica.

Exit mobile version