Turul Ciclist al României pornește de la Suceava pe 4 septembrie. Suceava va găzdui timp de trei zile caravana ciclistă

Anul acesta, Turul Ciclist al României este programat în perioada 4-10 septembrie, iar startul se va da din Suceava. Competiția este organizată de Federația Română de Ciclism în parteneriat cu Agenția Națională pentru Sport și Auchan România. Auchan a transmis că Suceava va găzdui timp de trei zile caravana ciclistă. Astfel, pe 3 septembrie, la Suceava vor fi prezentate echipele și se va desfășura o cursă dedicată copiilor, pe 4 septembrie va fi prologul, iar pe 5 septembrie va debuta prima etapă cu destinația Piatra Neamț. Turul Ciclist se va desfășura pe traseul Suceava – Piatra Neamț – Focșani – Tulcea – Călărași – București, însumînd peste 930 de kilometri. În concurs vor intra cicliști din 14 țări: Noua Zeelandă, Austria, Germania, Canada, Statele Unite, Olanda, Polonia, Danemarca, Italia, Cehia, Ungaria, Bulgaria și Japonia. România va fi reprezentată de două echipe continentale și de echipa națională.

Exit mobile version