„Student pentru o zi”, ediţia a V-a

Universitatea „Ştefan cel Mare” va organiza cea de-a V-a ediţie a concursului „Student pentru o zi”. Competiţia se adresează liceenilor din Regiunea de Nord-Est. Concursul va avea loc în perioada 3-5 aprilie pentru elevii claselor a XII-a şi în zilele de 12 şi 13 mai pentru elevii claselor a XI-a. Valoarea totală a premiilor este de peste 25.000 de lei, iar la acestea se adaugă 42 de certificate de agrementare. Aceste certificate permit admiterea pe locurile fără taxă la specializarea dorită, în fruntea listei de admitere, la unul dintre programele Universităţii „Ştefan cel Mare”. Elevii înscrişi la concurs şi profesorii lor însoţitori vor vizita campusul universitar, vor asista la o prelegere susţinută de un cadru universitar şi vor servi masa de prînz la cantina-restaurant a instituţiei academice sucevene. Totodată, ei vor participa la diverse activităţi recreative alături de studenţii şi profesorii de la Universitatea „Ştefan cel Mare”.  Coordonatorul proiectului este profesorul universitar doctor Mihai Dimian.

Exit mobile version