
Vicepreşedintele PSD Suceava Ovidiu Milici a declarat că trei dintre primarii partidului despre care pedeliştii spuneau că îl susţin pe Traian Băsescu pentru un nou mandat la Cotroceni îl sprijină, de fapt, pe Mircea Geoană. El a spus că primarii PSD Dragoş Jureschi, de la Pătrăuţi, Dorel Filip, de la Adîncata, şi Paul Buhlea, de la Rădăşeni, nu şi-au declarat niciodată susţinerea pentru Traian Băsescu, aşa cum anunţase secretarul general al PD-L Suceava, deputatul Ioan Bălan. Domnul Milici a mai spus că PD-L rămîne un partid diversionist şi le recomandă membrilor acestei formaţiuni să renunţe la presiuni şi la şantaj pentru că se vede că rezultatele nu sînt cele scontate de ei. De curînd, deputatul PD-L Ioan Balan afirmase că şase primari PSD din judeţul Suceava şi-au declarat susţinerea pentru Traian Băsescu. Pe lîngă primarii de la Pătrăuţi, Adîncata şi Rădăşeni el îi mai nominalizase pe Vasile Hotnogu, de la Putna, Maria Cojocaru, de la Dolhasca, şi Petru Nistor, de la Mălini.