„Ziua porţilor deschise” la ISU Suceava

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava va organiza „Ziua porţilor deschise”. Acţiunea va avea loc mîine, cu ocazia Zilei Europene a numărului pentru situaţii de urgenţă-112. Purtătorul de cuvînt al Inspectoratului, căpitanul Dan Baltaru, a declarat că detaşamentele de pompieri din Suceava, Rădăuţi, Cîmpulung Moldovenesc, Fălticeni şi Vatra Dornei, şi gărzile de intervenţie din Gura Humorului, Solca, Siret şi Vicovu de Sus îşi vor primi vizitatorii începînd cu ora 11.00. El a spus că oaspeţilor li se vor prezenta istoricul numărului unic 112, modalitatea de funcţionare şi procesare a cazurilor, cu exemple de evenimente considerate urgente, şi tehnica din dotarea ISU. Totodată, vor fi executate exerciţii demonstrative de stingere a incendiilor.  Numărul 112 poate fi apelat în toate cazurile în care incidentele au sau pot avea un efect negativ asupra persoanelor, a mediului sau a proprietăţii şi necesită intervenţia imediată a Ambulanţei, Poliţiei, Pompierilor şi Jandarmeriei. Numărul 112 este gratuit şi poate fi apelat de pe orice telefon fix sau mobil în România şi în întreaga Uniune Europeană.

Exit mobile version