10 bărbaţi din Gulia, ridicaţi de mascaţi şi duşi la închisoare

Foto
Foto

10  bărbați cu vîrste cuprinse între 27 și 60 de ani, din satul Gulia, orașul Dolhasca, au fost ridicaţi de mascați și escortați la penitenciarul din Botoșani. Cei zece trebuie să execute pedepse privative de libertate, ca urmare a unei sentințe a Tribunalului Suceava, pentru că, în urmă cu trei ani, au fost fost protagoniștii unui scandal, care, la vremea respectivă, s-a soldat cu acuzații de tentativă de omor. La acțiune au participat 50 de polițiști. Într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliție Suceava se arată că acțiunea de arestare a celor zece condamnați a fost complexă. Polițiștii au fost nevoiți să ia măsuri suplimentare de siguranţă pentru a fi descurajate eventuale acte de tulburare a ordinii şi liniştii publice de către familiile celor 10 bărbaţi.

Exit mobile version