
Guvernul a alocat 100 de miliarde de lei vechi pentru refacerea infrastructurii dintr-o serie de localităţi sucevene care au fost afectate de inundaţiile de la sfîrşitul lunii iunie. Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, a declarat că banii provin din fondul de rezervă al Guvernului şi vor fi folosiţi pentru plata lucrărilor executate, deja, în scopul repunerii în funcţiune a unor obiective importante. El a mai spus că şi Ministerul Dezvoltării va aloca 100 de miliarde pentru repararea infrastructurii calamitate din judeţul nostru. Totodată, Ministerul Mediului ar urma să trimită la Suceava o sumă de bani pentru finanţarea unor lucrări de refacere a digurilor afectate de ape.