Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a comunicat că pînă pe 27 octombrie are loc etapa de depunere a dosarelor de candidatură pentru selecția grupului țintă care va participa la proiectul „Învață din practică! INDIP” în anul academic 2019-2020. Proiectul va fi derulat pînă-n iulie 2020 de USV alături de Camera de Comerț Suceava și firma brașoveană „Great People Inside”. Grupul țintă va fi format din cel puțin 100 de studenți înscriși la programele de studii de licență și de masterat din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” care frecventează cursurile Facultății de Științe Economice și Administrație Publică și ale Facultății de Istorie și Geografie. Potrivit USV, „selecţia grupului țintă va respecta principiul egalităţii de şanse şi nediscriminării şi se va realiza fără condiţionări, deosebiri, excluderi, preferinţe, restricţii bazate pe criterii de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, vîrstă, handicap, situaţie sau responsabilitate familială şi alte asemenea criterii care pot conduce la acte de discriminare”. Obiectivul general al proiectului vizează dezvoltarea resurselor umane prin îmbunătățirea utilizării tehnologiilor informației și comunicațiilor, crearea de medii de practică în cadrul universității sucevene și creșterea accesului la activități de învățare la un potențial loc de muncă. Valoarea totală a proiectului este de 2,2 milioane de lei, din care 2,16 milioane reprezintă cofinanțarea din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital uman 2014-2020.
100 de studenţi, într-un proiect de 2,2 milioane de lei
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Un autoturism a părăsit partea carosabilă și a lovit un cap de pod, la Zamostea
By
Toni
15 februarie, 2026
360 de locuri de muncă vacante, la nivelul județului Suceava
By
Toni
18 decembrie, 2025