18 din cei 27 de kilometri ai drumului Dărmăneşti-Şerbăuţi-Calafindeşti au fost asfaltaţi

Sîmbătă, la prînz, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost să vadă cum merg lucrările la drumul judeţean Dărmăneşti-Şerbăuţi-Calafindeşti. Pînă sîmbătă, firma din Bacău care se ocupă de drum asfaltase 18 din cei 27 de kilometri. Constructorul i-a spus domnului Flutur că lucrările vor fi gata joi, 23 septembrie. Chiar dacă ploua, se lucra cu aproximativ 200 de utilaje. Un reprezentant al firmei constructoare a declarat că asfaltul va ţine pentru că s-a utilizat o tehnologie care se foloseşte şi la drumurile din Marea Britanie. Valoarea totală a lucrărilor este de 5 milioane de euro. Banii provin de la Uniunea Europeană. Tot sîmbătă, Gheorghe Flutur şi prefectul Sorin Popescu au vizitat casele sinistraţilor de la Şerbăuţi şi Dărmăneşti, case care se află în construcţie. Prefectul a declarat că, pînă în noiembrie, toate persoanele din judeţul Suceava care au rămas fără case după inundaţiile de la sfîrşitul lunii iunie vor avea unde să locuiască. Preşedintele Consiliului Judeţean a spus că, în prezent, se interesează de mobilă pentru casele sinistraţilor din Şerbăuţi şi Dărmăneşti. Pe parcursul vizitei, domnii Flutur şi Popescu au fost însoţiţi de deputatul PD-L Ioan Bălan, europarlamentarul PD-L Petru Luhan şi de consilierii preşedintelui Consiliului Judeţean, Cristian Creţu şi Niculai Barbă.

Exit mobile version