Prefectura Suceava a transmis că astăzi, la ora 06.00, la nivelul județului, 3.885 de persoane se aflau în izolare voluntară la domiciliu, iar 576 în carantină instituționalizată. Pînă în prezent, 2.089 de persoane au primit aviz epidemiologic pentru a părăsi regimul de izolare la domiciliu. Starea de sănătate a oamenilor în autoizolare sau în carantină este monitorizată zilnic de medicii de familie sau de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică. Situația persoanelor aflate în izolare la domiciliu este adusă zilnic la cunoștința reprezentanților administrației publice locale pentru a aplica măsuri de verificare și sprijinire a lor. Pentru verificarea respectării măsurilor dispuse pentru prevenirea și combaterea COVID 19, ieri au acționat 242 de polițiști, 165 de jandarmi, 113 polițiști locali și 42 de militari ai MApN. Verificările au vizat 4.067 de persoane aflate în izolare voluntară sau carantină și 91 de unități economice. Echipele mixte au aplicat 138 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 200.000 de lei pentru încălcarea prevederilor privind circulația persoanelor.
3.885 de suceveni, în izolare la domiciliu
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
168 de ”boboci” se acomodează cu viața de liceu militar, la Cîmpulung Moldovenesc
By
Toni
4 septembrie, 2026
74 de ofițeri și subofițeri de la ISU Suceava, avansați în grad, la termen
By
Toni
31 iulie, 2026
Un autoturism a părăsit partea carosabilă și a lovit un cap de pod, la Zamostea
By
Toni
15 februarie, 2026