300.000 de euro, valoarea terenului pentru noua centrală termică

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că experţii evaluatori au fixat la 315.467 de euro preţul celor aproximativ 5 hectare de teren pe care este construită noua centrală termică a oraşului. Terenul urmează să-i fie vîndut firmei care realizează centrala, „Bioenergy” Suceava, al cărei unic acţionar este „Adrem Invest” Bucureşti. Primarul a spus că tranzacţia se va face atunci cînd se va primi acceptul băncii care finanţează investiţia, Raiffeisen Bank. El a mai spus că municipalitatea aşteaptă să vadă dacă banca este de acord cu preţul de vînzare a terenului, care este mai mare decît cel de concesionare. Mai mult, Ion Lungu a afirmat că Primăria a impus două condiţii firmei „Adrem Invest”. Este vorba despre o garanţie de bună execuţie de 480.000 de euro şi obligativitatea menţinerii actualei destinaţii a terenului. Ion Lungu a subliniat că hotărîrea Consiliului Local privind vînzarea terenului trebuia luată pe 18 aprilie, dar se amînă pînă cînd banca finanţatoare va trimite răspunsul la solicitările municipalităţii. Vînzarea terenului pe care este construită noua centrală termică a fost impusă de Raiffeisen Bank prin contractul de finanţare semnat la Viena în data de 21 martie. Raiffeisen va acorda firmei „Bioenergy” un credit de 62,7 milioane de euro pentru realizarea investiţiei de la Suceava. Potrivit primarului Lungu, sînt şanse ca noua centrală termică a oraşului să fie finalizată pînă în luna noiembrie a acestui an.

Exit mobile version