
Astăzi, 14 iunie, H&M a deschis, la Suceava, cel de-al şaisprezecelea magazin din România. Peste 400 de suceveni au fost prezenţi la deschiderea magazinului H&M din Iulius Mall. Primii 100 de clienţi au primit cîte un card de cumpărături în valoare de 80 de lei, informează conducerea H&M. Noul magazin va funcţiona, zilnic, între orele 10.00 şi 22.00. Echipa magazinului este formată din 16 angajaţi şi este condusă de Cristina Ionescu, care este originară din Suceava. În perioada de formare, echipa din Suceava beneficiază de sprijinul colegilor din magazinele de la Bucureşti.