
Consiliul Judeţean Suceava va fi partenerul Bisericii Armene la manifestările din 12 august 2012 de la Mănăstirea Hagigadar din localitatea Moara, prilejuite de împlinirea a 500 de ani de la construirea lăcaşului de cult. Decizia a fost luată în timpul întîlnirii pe care preşedintele Consiliului, Gheorghe Flutur, a avut-o, astăzi, la Suceava, cu Arhimandritul Datev Hagopian, Întîistătător al Eparhiei Armene din România. Numele mănăstirii Hagigadar înseamnă în limba armeană „împlinitoare de dorinţe”.