8.000 de suceveni, la manifestările prilejuite de Ziua Naţională

Peste 8.000 de suceveni au participat la evenimentele prilejuite de Ziua Naţională a României. Cu steaguri în mînă, cocarde în piept sau obiecte vestimentare în culorile Tricolorului, oameni de toate vîrstele, printre care foarte mulţi copii, au asistat la o ceremonie religioasă închinată eroilor neamului. Slujba a fost oficiată la biserica „Sf. Înviere”de un sobor format din 10 preoţi. După ceremonie, au fost depuse coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor din vecinătatea lăcaşului de cult. A urmat apoi o paradă militară. Sute de elevi de la Liceul Militar din Cîmpulung Moldovenesc, jandarmi, pompieri, paramedici de la SMURD şi vînători de munte au defilat pe Bulevardul Ana Ipătescu. La final, maşinile de intervenţie au fost expuse în faţa Palatului Administrativ Suceava.

Exit mobile version