Judecătoria Suceava a dispus, ieri, arestarea preventivă pentru 29 de zile a localnicului Marian Pentelescu, de 30 de ani, pentru infracțiuni la regimul rutier. Anterior, individul a fost reținut pentru 24 de ore. Pe 17 aprilie, în jurul orei 19.30, Pentelescu a provocat un acccident pe raza Sucevei. El s-a urcat la volan în stare de ebrietate, iar la intersecția străzii Calea Unirii cu strada Traian Vuia a trecut pe roșu și a intrat cu mașina într-un autoturism condus de o botoșăneancă de 32 de ani, care era angajată în efectuarea virajului la stînga spre Ițcani. Șoferița a fost rănită și a ajuns la spital. După producerea accidentului, Pentelescu și pasagerul din mașina sa au dispărut de la fața locului. Cei doi au fost găsiți de un echipaj de jandarmi ascunși în tufe, la cîteva sute de metri distanță. Marian Pentelescu este acuzat de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.
A fost arestat, după ce a trecut pe roşu şi a provocat un accident
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Un autoturism a părăsit partea carosabilă și a lovit un cap de pod, la Zamostea
By
Toni
15 februarie, 2026
360 de locuri de muncă vacante, la nivelul județului Suceava
By
Toni
18 decembrie, 2025