
La Suceava a fost semnat, astăzi, contractul cu firma luxemburgheză „Hill International” care va asigura asistenţa tehnică pentru întregul proiect privind managementul integrat al deşeurilor în judeţul nostru. Documentul a fost parafat de preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, şi de reprezentantul „Hill International”, Gabriel Hîncu. Contractul este în valoare de 5 milioane de lei şi va fi valabil 68 de luni. Gabriel Hîncu a spus că, între altele, firma va trebui să verifice calitatea lucrărilor de realizare a depozitelor ecologice pentru gunoi, respectarea graficelor de execuţie şi încadrarea în costuri. În judeţul Suceava urmează să fie construite două gropi ecologice de gunoi cu fonduri europene: una la Moara şi cealaltă la Pojorîta. În curînd va începe execuţia primei celule a platformei de la Moara. Lucările vor fi făcute de firmele „Alpine Bau” din Austria şi „Cominco Bucovina” din Frasin, şi trebuie terminate pînă la sfîrşitul lunii noiembrie. În prezent, deşeurile adunate din municipiul Suceava sînt duse la groapa de gunoi de la Fălticeni, însă aceasta va fi închisă pe 16 iulie pentru că nu corespunde standardelor. Pînă la finalizarea primei celule a platformei de la Moara, deşeurile din municipiul Suceava vor fi transportate în depozitul de la Botoşani. Astfel, costurile cu transportul vor creşte de la 2,2 miliarde de lei vechi, pe lună, la 3,2 miliarde. Săptămîna trecută, primarul Sucevei, Ion Lungu, a spus că diferenţa de bani va fi suportată de la bugetul local.