Accident cu cinci răniţi, la Pătrăuţi

Cinci persoane au fost rănite, dintre care două grav, într-un accident rutier produs, astăzi dimineaţă, pe raza comunei sucevene Pătrăuţi. Victimele au beneficiat de primul ajutor din partea paramedicilor SMURD, iar apoi au fost transportate la Spitalul Judeţean. În accident au fost implicate o autoutilitară şi un autoturism „Volkswagen Sharan”. Şoferul autoutilitarei a afirmat că s-a izbit frontal de „Volkswagen”-ul care venea din sens opus, după ce a încercat să evite o altă maşină. În urma impactului, autoutilitara a fost proiectată în afara şoselei.

Exit mobile version