Accident cu doi răniţi, la mitingul aviatic de la Salcea

Un paraşutist s-a prăbuşit în public, pe aeroportul din Salcea, astăzi, în timpul evenimentului organizat cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la deschiderea aeroportului. Paraşutistul Dragoş Mureşan, care este instructor la aeroclubul din Braşov, s-a prăbuşit peste un băiat în vîrstă de 12 ani. Cîţiva martori susţin că paraşutistul a făcut o serie de manevre pentru a nu cădea peste oameni. Copilul accidentat era însoţit la mitingul aviatic de unchiul său şi de alţi doi copii. Paraşutistul şi băiatul au fost transportaţi cu ambulanţele la Spitalul Judeţean Suceava. Prezent la faţa locului, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, colonelul Ioan Burlui, a spus că cele două victime răspund la stimuli, ceea ce înseamnă că nu au coloana vertebrală fracturată.

Uptade 1. Dragoş Mureşan a suferit o fractură facială şi a fost transferat la un spital din Iaşi. Acesta nu este instructor de paraşutism, ci făcea cursuri pentru a obţine acest statut. Dragoş Mureşan a efectuat aproape 1.000 de sărituri cu paraşuta. Preventiv, copilul accidentat a fost internat la Secţia Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Suceava.

Exit mobile version