
Un accident rutier soldat cu şapte victime s-a produs sîmbătă, pe raza localităţii Dănila. Trei maşini s-au ciocnit, după ce unul dintre şoferi, un tînăr în vârstă de 28 de ani, a intrat pe contrasens în intersecţia DN 2 cu drumul comunal 38 A şi a lovit un autoturism care circula regulamentar. În urma impactului, maşina lovită a ricoşat într-un alt autoturism, după care s-a răsturnat pe cupolă la marginea şoselei. La sosirea echipajelor de intervenţie de la SMURD şi Ambulanţă victimele erau conştiente. Doar trei dintre răniţi au fost transportaţi la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” pentru efectuarea unor investigaţii amănunţite.