Maternitatea din Rădăuţi va rămîne cu activitatea suspendată pînă pe 16 martie, din cauza noului focar de infecţie intraspitalicească. Anunţul a fost făcut de conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Suceava. Conform sursei citate, rezultatele preliminare ale probelor microbiologice recoltate în urma dezinfecţiei generale din perioada 6-9 martie au ieşit necorespunzătoare. Primele probe fuseseră parţial necorespunzătoare, indicînd prezenţa stafilococului auriu în mediul spitalicesc. Din cauza actualului focar de infecţie s-au semnalat nouă cazuri de infecţie nosocomială, dintre care 4 au fost internate în Secţia de Chirurgie Infantilă a Spitalului Judeţean Suceava. Luni, 10 martie, un singur pacient mai era spitalizat. În decembrie 2013, Maternitatea Rădăuţi a fost închisă de DSP, după ce 18 nou-născuţi şi o mamă s-au infectat în unitate cu stafilococul auriu. Ulterior, jumătate din cei aproximativ 40 de angajaţi ai secţiei au fost depistaţi ca purtători ai acestei bacterii.
Activitatea Maternităţii Rădăuţi rămîne suspendată
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Ion Lungu salută începerea lucrărilor la creșa din cartierul Europa, un proiect inițiat în 2023
By
Toni
9 septembrie, 2026
168 de ”boboci” se acomodează cu viața de liceu militar, la Cîmpulung Moldovenesc
By
Toni
4 septembrie, 2026
74 de ofițeri și subofițeri de la ISU Suceava, avansați în grad, la termen
By
Toni
31 iulie, 2026