Preşedintele PDL al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, l-a lăudat pe primarul PDL al comunei Volovăţ, Ioan Halip, pentru ceea ce a făcut pentru comunitate în mandatul actual. Ieri, preşedintele Flutur a inspectat împreună cu primarul Halip lucrările care sînt executate la Volovăţ în baza unui proiect european. Este vorba despre lucrări de modernizare a drumului comunal şi de introducere a reţelelor de apă şi de canalizare. De asemenea, este reabilitat Căminul Cultural. Gheorghe Flutur a apreciat că, în cîteva luni, faţa Volovăţului se va schimba mult în bine. Tot ieri, preşedintele Flutur şi primarul Halip au vizitat noul dispensar din comună care a fost construit cu fonduri din bugetul judeţean şi din bugetul local. Dispensarul dispune de două cabinete de medicină generală şi de un cabinet de ecografie. În acelaşi imobil a fost amenajată o locuinţă pentru medicul comunei. Gheorghe Flutur şi Ioan Halip candidează pentru recîştigarea mandatelor.
Aflat în campanie electorală, primarul de la Volovăţ a fost lăudat de preşedintele CJ Suceava
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Ion Lungu salută începerea lucrărilor la creșa din cartierul Europa, un proiect inițiat în 2023
By
Toni
9 septembrie, 2026
168 de ”boboci” se acomodează cu viața de liceu militar, la Cîmpulung Moldovenesc
By
Toni
4 septembrie, 2026
74 de ofițeri și subofițeri de la ISU Suceava, avansați în grad, la termen
By
Toni
31 iulie, 2026