Alexandru Băişanu a ţipat, alegerile de la TNL s-au anulat

Alegerile pentru şefia Organizaţiei Judeţene Suceava a Tineretului Liberal au fost anulate ca urmare a intervenţiei preşedintelui Organizaţiei Judeţene a PNL, deputatul Alexandru Băişanu. Domnul Băişanu a intrat în sala unde se numărau voturile ţipînd şi acuzînd că alegerile au fost fraudate. După jumătate de oră de scandal, cei care făceau parte din comisia de alegeri au luat documentele şi buletinele de vot şi au părăsit Sala Mică a Casei de Cultură Suceava, fără să anunţe vreun cîştigător. Întîmplarea a avut loc sîmbătă, 1 iunie. Au candidat pentru şefia Tineretului Liberal avocatul Cătălin Pintea şi Mihai Moraru, fiul fostului primar PNL de Vatra-Dornei, Ioan Moraru, care în prezent este directorul Companiei Naţionale a Uraniului. Alexandru Băişanu ar fi vrut ca alegerile să fi cîştigate de Mihai Moraru. Tensiuni au fost încă de la începutul şedinţei de alegeri. Alexandru Băişanu a urcat pe scenă şi le-a reproşat organizatorilor că nu i-au făcut loc la prezidiu. Pe tot parcursul şedinţei, şeful PNL Suceava a stat în picioare undeva în sală. La prezidiu au luat loc numai invitaţii din ţară. Este vorba despre liderul naţional al TNL, deputatul Florin Alexe, secretarul general al TNL, deputatul Costel Alexe, vicepreşedintele TNL Radu Surugiu, deputat de Cîmpulung Moldovenesc, şi lideri TNL din Moldova. În sală a fost prezent şi ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul, Mihai Voicu. După ce toţi invitaţii au luat cuvîntul, delegaţii au votat. La un moment dat, pe surse, s-a aflat că alegerile au fost cîştigate de Cătălin Pintea. Apoi susţinătorii lui Mihai Moraru au spus că acesta ar fi, de fapt, cîştigătorul alegerilor. Totodată s-a zvonit că numeroase voturi acordate candidatului Mihai Moraru fuseseră anulate. Enervat de cele întîmplate, preşedintele partidului, Ştefan Alexandru Băişanu, şi alţi susţinători ai fiului fostului primar de Vatra Dornei au intrat peste membrii comisiei de alegeri şi au început să ţipe şi să înjure. Apoi, alegerile au fost anulate.

Exit mobile version