Anchetatorii n-au, încă, nici un rezultat în cazul procurorului şef al DNA Suceava

Parchetul de pe lîngă Tribunalul Suceava informează printr-un comunicat de presă că se efectuează cercetări cu privire la împrejurările în care a survenit vătămarea corporală a procurorului Surdu Marius Adrian. În comunicatul semnat de purtătorul de cuvînt al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Suceava, Luminiţa Leonte, se arată că: „Unitatea de parchet a fost sesizată de conducerea IPJ Suceava în seara zilei de 14.05.2010 cu privire la incidentul survenit la locuinţa familiei Surdu. S-a constituit o echipă operativă formată din procuror criminalist şi alţi specialişti care au efectuat cercetarea la faţa locului. În prezent, procurorul se află internat la Spitalul judeţean Suceava. Echipa operativă continuă cercetările în această cauză. Nu putem avansa nici o versiune de anchetă. Se verifică toate ipotezele posibile”. În cursul zilei de astăzi, purtătorul de cuvînt al Spitalului Judeţean Suceava, dr. Tiberiu Brădăţan, a declarat că procurorul şeful al DNA Suceava, Marius Surdu, se află în continuare la Secţia Reanimare, dar că acesta este conştient şi stabil hemodinamic. Marius Surdu a fost operat pînă în prezent de două ori. Domnul Surdu a fost internat în seara zilei de 14 mai în stare de comă şi cu plăgi toraco-abdominale.

Exit mobile version