Andronache: Popovici, datorii de 50.000 de lei

Prim-vicepreşedintele interimar al PMP Suceava, Marian Andronache, îi reproşează fostului lider, Corneliu Popovici, proaspăt demisionat din partid, că nu a dat dovadă de transparenţă, dar şi că a lăsat organizația cu datorii. Marian Andronache a declarat într-o conferinţă de presă că domnul Popovici nu a făcut încă descărcarea de gestiune, însă datoriile ar fi de aproximativ 50.000 de lei. El a mai spus: „Am multe de reproşat lui Corneliu Popovici. Faptul că a dus o campanie de denigrare la adresa mea şi faptul că m-a minţit”. Marian Andronache a precizat că este pentru ultima dată cînd va vorbi despre Corneliu Popovici și că nu ar fi spus nici acum nimic dacă nu l-ar fi întrebat presa.

Exit mobile version