
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei –ANRE va majora cu 2% preţul de producere a gigacaloriei la societatea „Termica” Suceava, dar populaţia nu va avea de suferit. Declaraţia a fost făcută de primarul Ion Lungu. El a spus că în urma discuţiilor pe care le-a purtat la Bucureşti cu conducerea ANRE s-a convenit ca majorarea să fie de numai 2% după ce, într-o primă fază, pentru Suceava se anunţase o creştere de 9,9% a preţului de producere a gigacaloriei. Domnul Lungu a mai spus că noul tarif va fi aprobat în Colegiul Director al ANRE. Pentru fiecare gigacalorie Primăria va avea de plătit o subvenţie de 122 de lei, cu aproape 5 lei mai mult decît în prezent. Ion Lungu va propune în Consiliul Local ca Primăria să suporte 10% din subvenţie, iar restul să fie trecut pe pierderi la „Termica”. De asemenea, domnul Lungu a subliniat că soluţia de viitor o reprezintă construirea unei noi centrale termice, cea de-acum fiind supradimensionată.