Angiograful de ultimă generaţie adus la Spitalul Judeţean Suceava în toamna anului trecut încă nu a fost pus în funcţiune, deşi termenul anunţat era februarie 2016. Aparatul permite vizualizarea circulaţiei sanguine la nivel de vas capilar şi a fost achiziţionat printr-un proiect european derulat la nivel naţional de Academia de Ştiinţe Medicale. Acordul de parteneriat încheiat între Spital şi Academie prevede că angiograful ar trebui folosit pentru cercetare timp de cinci ani, iar apoi va intra în proprietatea unităţii sanitare. Conducerea spitalului din Suceava susţine că aparatul nu a devenit funcţional pînă la această dată deoarece Academia de Ştiinţe Medicale nu a demarat proiectul de cercetare.
Aparat ultramodern de la Spitalul Judeţean, nefuncţional
-
By Toni

- Categories: Ştiri
Related Content
Ion Lungu salută începerea lucrărilor la creșa din cartierul Europa, un proiect inițiat în 2023
By
Toni
9 septembrie, 2026
168 de ”boboci” se acomodează cu viața de liceu militar, la Cîmpulung Moldovenesc
By
Toni
4 septembrie, 2026
74 de ofițeri și subofițeri de la ISU Suceava, avansați în grad, la termen
By
Toni
31 iulie, 2026