Aproximativ 20 de saci de gunoi au fost adunaţi sîmbătă, 25 septembrie, din zona a două rezervaţii floristice din judeţul Suceava, şi anume Ponoare-Bosanci şi Frumoasa-Moara. Acţiunea s-a derulat în cadrul campaniei naţionale de ecologizare „Let’s Do It Romania!”, iar la ea au participat 19 angajaţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului-APM şi două grupuri de elevi de la Şcoala cu clasele I-VIII din Moara. Şeful APM Suceava, Iluţă Cocriş, a declarat că gunoaiele au fost transportate la punctele de colectare a deşeurilor. El a spus că sacii menajeri fuseseră achiziţionaţi de către agenţie, iar voluntarii şi-au adus mănuşile de protecţie. În total, peste 2.000 de voluntari s-au implicat, sîmbătă, în campania de curăţenie organizată la nivelul judeţului nostru. Ei au strîns peste 4.700 de saci de gunoi.