Asfaltarea în Suceava, numai pe timp de zi

La reabilitarea bulevardului principal al Sucevei  nu se va mai lucra pe timp de noapte, aşa cum s-a întîmplat de două ori săptămîna trecută. Solicitarea de a se acţiona şi noaptea fusese făcută de primarul Ion Lungu, pentru ca lucrările să fie grăbite. La comandamentul de astăzi de la Primărie, reprezentanţii firmelor constructoare au spus că măsura nu este bună, întrucît calitatea lucrărilor executate pe timp de noapte este slabă.  Însă, viceprimarul Viorel Seredenciuc a declarat că municipalitatea nu acceptă decizia constructorilor şi că va încerca să-i convingă să revină asupra acesteia. El a spus că, pînă acum, s-a turnat un prim strat de asfalt, iar problema calităţii poate fi rezolvată din stratul următor. Viceprimarul a mai spus că interesul Primăriei este acela de a se lucra şi noaptea. Domnul Seredenciuc a mai afirmat că va cere firmelor de construcţii să reia asfaltarea străzii Plevnei din Burdujeni Sat, adăugînd că lucrările au fost blocate, ieri după-amiază, din motive încă neclare. Lucrările de refacere a arterei principale şi a altor străzi importante din Suceava sînt efectuate în baza unui proiect european. Firmele constructoare sînt „Conbucovina”, „Florconstruct”, „Cominco” şi „Symmetrica”.

Exit mobile version