Asistenţii medicali din spitalele sucevene au fost în grevă de avertisment, astăzi, între orele 08.00 şi 10.00, la fel ca şi colegii lor din ţară. Protestul nu a afectat activitatea unităţilor de primire a urgenţelor. Preşedinta Uniunii „Sanitas” din cadrul Spitalului Judeţean, Anca Cibereac, s-a plîns de lipsa personalului. Ea a spus că, din acest motiv, angajaţii din sănătate au un volum mare de muncă şi există cazuri cînd doctorii şi asistenţii devin pacienţi, deoarece lucrează pînă la epuizare. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat că la greva de avertisment de astăzi au participat, în general, asistenţii medicali, moaşele şi infirmierele, şi că, deşi recunoaşte că au lefuri mici, nu înţelege de ce fac grevă acum şi nu au făcut în 2010, cînd au avut salariile reduse cu 25 la sută. Ministrul a mai spus că ştie că angajaţii din sistemul sanitar se descurcă foarte greu, dar nu poate rezolva peste noapte ceea ce nu s-a rezolvat în patru ani de zile.
Asistentele medicale au făcut grevă de avertisment
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Ion Lungu salută începerea lucrărilor la creșa din cartierul Europa, un proiect inițiat în 2023
By
Toni
9 septembrie, 2026
168 de ”boboci” se acomodează cu viața de liceu militar, la Cîmpulung Moldovenesc
By
Toni
4 septembrie, 2026
74 de ofițeri și subofițeri de la ISU Suceava, avansați în grad, la termen
By
Toni
31 iulie, 2026