
Patru asociaţii de proprietari din municipiul Suceava vor fi amendate cu sume cuprinse între 200 şi 2000 de lei din cauză că nu au anunţat la Primărie data adunărilor generale pentru ca un reprezentant al acesteia să participe la şedinţe. Anunţul a fost făcut de viceprimarul Lucian Harşovschi la întîlnirea de astăzi cu şefii de asociaţii. El a spus că amenzile sînt aplicate în baza Hotărării Consiliului Local Suceava 109/2009. Toate asociaţiile de proprietari din municipiul Suceava sînt obligate să organizeze şedinţe de alegeri în perioada 15-31 martie.