Direcţia de Drumuri şi Poduri din cadrul Consiliului Judeţean Suceava este supusă unui audit de performanţă. Preşedintele CJ, Cătălin Nechifor, a afirmat că doreşte să afle cum s-au cheltuit banii pe investiţii în drumuri, care este calitatea lucrărilor şi modul de derulare a contractelor încheiate cu firme private. El a spus că vrea să ştie dacă investiţiile s-au făcut conform caietelor de sarcini şi dacă s-a respectat soluţia tehnică impusă la licitaţii. Domnul Nechifor a precizat că vor fi prelevate probe din asfalt pentru stabilirea compoziţiei acestuia. El a menţionat că, în cazul în care vor fi depistate nereguli, atunci cei care au greşit vor plăti, inclusiv financiar.
Audit de performanţă la Direcţia de Drumuri şi Poduri a CJ Suceava
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Ion Lungu salută începerea lucrărilor la creșa din cartierul Europa, un proiect inițiat în 2023
By
Toni
9 septembrie, 2026
168 de ”boboci” se acomodează cu viața de liceu militar, la Cîmpulung Moldovenesc
By
Toni
4 septembrie, 2026
74 de ofițeri și subofițeri de la ISU Suceava, avansați în grad, la termen
By
Toni
31 iulie, 2026