Un autocar în care se aflau peste 50 de turişti a rămas suspendat într-un şanţ pe TransRarău. Accidentul s-a produs în dimineaţa zilei de sîmbătă, 9 aprilie. Autocarul se deplasa spre Mănăstirea Rarău, dinspre Chiril. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a scris pe Facebook că accidentul, care nu s-a soldat cu victime, s-ar fi produs pentru că şoferul ar fi tăiat o curbă. Conform domnului Nechifor: „Atunci cînd graba strică treaba şi cînd îţi supraevaluezi competenţele se întîmplă şi aşa ceva. (…) Şoferul „profesionist” a tăiat curba şi a reuşit un „dorelism” de zile mari. Cantonierii noştri, pentru care am cumpărat anul trecut un Toyota Hilux dotat cu tot ce trebuie pentru munte, au ajuns la faţa locului. Nu e nimeni rănit, aşteptăm să vină şi o maşina de la SMURD care are şi perne speciale de aer cu care sa echilibreze autocarul, după care fiecare la treaba lui. Şoferul a primit şi o amendă de circulaţie şi sper să nu mai facă aşa ceva în viaţa lui”. Autocarul a fost repus pe roţi după aproximativ trei ore de la producerea accidentului. Pe de altă parte, parte şeful Direcţiei de Drumuri din cadrul Consiliului Judeţean, Radu Avădanei, a declarat că autocarul nu a avea voie să circule pe TransRarău din două motive. În primul rînd, circulaţia rutieră nu a fost deschisă pe drumul judeţean, pentru că în zona de munte încă mai este zăpadă, şi pe de altă parte, maşinile cu gabarit sînt interzise pe TransRarău indiferent de sezon.
Autocar care circula ilegal pe Transrarău, răsturnat
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Un autoturism a părăsit partea carosabilă și a lovit un cap de pod, la Zamostea
By
Toni
15 februarie, 2026
360 de locuri de muncă vacante, la nivelul județului Suceava
By
Toni
18 decembrie, 2025