Sîmbătă, la prînz, Detaşamentul de Pompieri Vatra Dornei a intervenit cu o autospecială, o barcă pneumatică şi un echipaj SMURD pentru salvarea unui bătrîn care a căzut într-o rîpă, pe raza satului Rusca, comuna Dorna Arini. Din relatările martorilor, bărbatul în vîrstă de 81 de ani se afla cu vacile la păscut, pe malul rîului Bistriţa, un mal înalt de aproximativ 15-20 de metri. La un moment dat, două vaci au început să se împungă, iar bătrînul a vrut să le despartă. Din busculadă, bătrînul şi o vacă au căzut în rîpă. Animalul a ajuns în albia rîului şi a fost găsit mai apoi mort. Din fericire, bătrînul nu a căzut în apă. Conform unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, bătrînul a fost recuperat şi i s-a acordat primul ajutor de către paramedicii echipajului SMURD, după care a fost transportat la spital pentru investigaţii amănunţite.
Bătrîn căzut într-o rîpă, salvat de pompieri
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Ion Lungu salută începerea lucrărilor la creșa din cartierul Europa, un proiect inițiat în 2023
By
Toni
9 septembrie, 2026
168 de ”boboci” se acomodează cu viața de liceu militar, la Cîmpulung Moldovenesc
By
Toni
4 septembrie, 2026
74 de ofițeri și subofițeri de la ISU Suceava, avansați în grad, la termen
By
Toni
31 iulie, 2026