În noaptea de sîmbătă spre duminică, un tînăr de 19 ani din Poieni-Zvorîştea, care se afla la discoteca din sat, i-a spus poliţistului de serviciu că a fost agresat de mai multe persoane şi ameninţat cu un pistol. Din cercetări a rezultat că reclamantul a fost lovit cu o bîtă de base-ball şi ameninţat cu un pistol de trei tineri din Adîncata care, după aceea, au plecat cu un autoturism înmatriculat în Bulgaria. Poliţistul a pornit în urmărirea autorilor cu autospeciala din dotare, folosind semnalele luminoase. Maşina urmărită s-a împotmolit. Din maşină a fost ridicat un pistol cu alice. Şoferul autoturismului urmărit era băut şi nici nu avea permis de conducere. Şoferul a refuzat, iniţial, să sufle în etilotest. Acesta a fost condus la Spitalul Judeţean Suceava şi, în primă fază, a refuzat recoltarea probelor de sînge. Conform Poliţiei, „cercetările sînt continuate cu suspecţii în stare de libertate sub aspectul comiterii infracţiunilor de: „deţinere sau port de armă neletală din categoria celor supuse autorizării fără drept, contrabandă, ameninţare, lovire, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi sustragerea conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat””.
Beat, fără permis şi agresiv
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Ion Lungu salută începerea lucrărilor la creșa din cartierul Europa, un proiect inițiat în 2023
By
Toni
9 septembrie, 2026
168 de ”boboci” se acomodează cu viața de liceu militar, la Cîmpulung Moldovenesc
By
Toni
4 septembrie, 2026
74 de ofițeri și subofițeri de la ISU Suceava, avansați în grad, la termen
By
Toni
31 iulie, 2026