Pe 22 mai, începînd cu ora 18.00, Biroul Francez din Suceava va găzdui activitatea „Traduce vorbitorii francezi”, la care vor participa 20 de elevi de la Liceele Tehnologice „Mihai Eminescu” din Dumbrăveni, și „Iorgu Vîrnav Liteanu” din Liteni, coordonați de profesoarele Alexandra Sîrghi și Briana Belciug. Potrivit unui comunicat remis de Universitatea „Ștefan cel Mare”, activitatea are ca scop promovarea lecturii și sensibilizarea elevilor cu privire la studierea limbilor străine. Programul va fi compus din trei secțiuni: prezentarea operelor unor autori francofoni, traducerea unor fragmente din limba franceză în limba română și analiza traducerilor. Activitatea va pune accentul pe competențele lingvistice ale elevilor, dar și pe colaborare, comunicare și toleranță. Intrarea este liberă.
Biroul Francez din Suceava va găzdui activitatea „Traduce vorbitorii francezi”
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Ion Lungu salută începerea lucrărilor la creșa din cartierul Europa, un proiect inițiat în 2023
By
Toni
9 septembrie, 2026
168 de ”boboci” se acomodează cu viața de liceu militar, la Cîmpulung Moldovenesc
By
Toni
4 septembrie, 2026
74 de ofițeri și subofițeri de la ISU Suceava, avansați în grad, la termen
By
Toni
31 iulie, 2026