
Sîmbătă, 22 august, inspectorii de la ANAF au închis activitatea cabanei de pe Rarău. Preşedintele PSD al Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a făcut anunţul pe pagina sa de socializare. Domnul Nechifor a scris: „ANAF-ul a închis activitatea singurului operator economic din Vîrful Rarău, exact în ziua în care avem Festivalul Comorile Muntelui pe Transrarău. No comment”. Mesajul şefului Consiliului Judeţean a fost însoţit de mai multe fotografii de la faţa locului. În imagini se vede că parcarea cabanei era plină în ziua în care inspectorii de la ANAF au făcut verificările. „Comorile muntelui” este un eveniment de tradiţii şi folclor organizat de Consiliul Judeţean. Jandarmii susţin că la acesta au participat cîteva sute de oameni. Printre aceştia s-au aflat Cătălin Nechifor şi senatorul PSD de Dorna, Neculai Bereanu.