Un călugăr a fost salvat de jandarmii suceveni după ce s-a rătăcit în pădure. El are 41 de ani şi este din Rădăuţi. Purtătorul de cuvînt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava, maiorul Iulian Şveduneac, a declarat că, ieri, la orele prînzului, bărbatul a sesizat prin 112 că s-a rătăcit în zona împădurită dintre cabana Rarău şi municipiul Cîmpulung Moldovenesc, dar nu a putut preciza locul exact în care se află deoarece vizibilitatea era redusă din cauza ninsorii. Maiorul Şveduneac a spus că după trei ore şi jumătate de căutări jandarmii montani l-au găsit pe rădăuţean într-o pădure din apropiere de localitatea Zugreni, la aproximativ 12 kilometri de Vatra Dornei. El a mai spus că bărbatul era panicat, dar starea lui fizică era foarte bună. Iulian Şveduneac a precizat că bărbatul din Rădăuţi este călugăr la o mănăstire din judeţul Neamţ şi venise cu treburi la un schit din zonă.
Călugăr salvat de jandarmi
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Ion Lungu salută începerea lucrărilor la creșa din cartierul Europa, un proiect inițiat în 2023
By
Toni
9 septembrie, 2026
168 de ”boboci” se acomodează cu viața de liceu militar, la Cîmpulung Moldovenesc
By
Toni
4 septembrie, 2026
74 de ofițeri și subofițeri de la ISU Suceava, avansați în grad, la termen
By
Toni
31 iulie, 2026