
Căminul de Bătrîni din Solca funcţionează la capacitate maximă. În unitate sînt internate 72 de persoane, iar alte 15 sînt înscrise pe lista de aşteptare. Căminul de Bătrîni s-a înfiinţat în toamna anului 2011 în locul fostului spital de Boli Cronice din localitate. Directorul căminului, Adrian Ignat, a spus că nu se aştepta ca acest proiect să fie viabil. El a declarat că Ministerul Muncii plăteşte lunar 1.415 lei pentru fiecare vîrstnic internat, iar unitatea mai încasează 60% din pensiile beneficiarilor. Contabila şefă, Elena Robciuc, a precizat că din contribuţia bătrînilor s-au făcut diverse lucrări în valoare de 200.000 de lei. Ea a mai spus că unitatea are nevoie de 50.000 de lei pentru achiziţionarea şi montarea unei centrale termice. Elena Robciuc a menţionat că finanţarea ar putea fi asigurată de Primăria Solca.