Organizaţia de Femei a PSD Suceava se implică într-o campanie umanitară pentru sprijinirea unui copil care trebuie operat pentru a nu-şi pierde vederea, după ce a fost diagnosticat cu dezlipire de retină. Potrivit preşedintei Organizaţiei, Oana Pintilei, campania îl are ca beneficiar pe Iustin Matei în vîrstă de 2 ani din Salcea. Ea a spus că băiatul ar urma să fie operat la un spital din oraşul american Detroit, pentru că în România nici un medic nu şi-a asumat riscul unei intervenţii atît de dificile. Oana Pintilei a precizat că preţul operaţiei la un singur ochi este de 16.800 de dolari, iar pînă acum familia copilului a reuşit să strîngă doar 12.000 de dolari. De aceea, femeile social-democrate din judeţ s-au alăturat campaniei „Lumină pentru Iustin”, prin care se încearcă adunarea de noi fonduri. În acest sens, între 10 şi 13 iulie, la Rădăuţi, Cîmpulung şi Suceava vor avea loc spectacole folclorice sub titlul „Lumea e plină de culoare. Ajută-l şi pe el să o vadă”. Costul unui bilet este de 15 lei.
Campanie pentru sprijinirea unui copil care trebuie operat la ochi
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Ion Lungu salută începerea lucrărilor la creșa din cartierul Europa, un proiect inițiat în 2023
By
Toni
9 septembrie, 2026
168 de ”boboci” se acomodează cu viața de liceu militar, la Cîmpulung Moldovenesc
By
Toni
4 septembrie, 2026
74 de ofițeri și subofițeri de la ISU Suceava, avansați în grad, la termen
By
Toni
31 iulie, 2026